Vreau să iert
Autor: Ioana-Anca Rusu  |  Album: fara album  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de ioananka in 12/10/2009
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Vreau să iert

Conflictele apar la fiecare pas: pe stradă, în autobus, în trafic, la lucru, acasă... peste tot. Interesant este că principalele conflicte sau neînţelegeri apar cu persoanele apropiate, cele cu care petrecem cel mai mult timp. Şi tot acelea par să se aplaneze cel mai greu.

Te-a călcat cineva pe picior în autobus, a uitat că trebuie să pornească la verde şoferul din faţa ta, ai impresia că eşti omul invizibil când îţi vine rândul la magazin... Da, toate astea pot să-ţi creeze o stare de agitaţie şi să scoată la iveală părţi mai puţin frumoase ale caracterului tău, în funcţie şi de starea de spirit în care te găseşti. Dar le uiţi repede, mergi mai departe şi după câteva minute, ore, în ziua următoare, nici nu-ţi mai aminteşti că s-au întâmplat.

Şi, totuşi... când cineva din famile sau dintre prietenii apropiaţi spune sau face un lucru care ne displace, ne tratează într-un mod care nu ne cade bine, ţandăra pare să sară mai repede, mai sus şi mai periculos de departe. Apar sentimente de frustrare, dezamăgire, se instalează amărăciunea... De ce se întâmplă asta? Ajungem dezamăgiţi de alţii, pentru că au putut să ne spună/facă aşa ceva, dezamăgiţi pe noi înşine, că am putut să răspundem... pe măsură. Şi, spre deosebire de necunoscuţii de pe stradă, uităm să le acordăm prezumţia de nevinovăţie... sau poate să-i scuzăm pentru comportamentul avut, sau... să iertam pur şi simplu.

"Simplu?" Se poate să fie chiar simplu a ierta?

Am învăţat un lucru într-o tabără (pe care-l ştiam dinainte, dar mai mult teoretic). Am învăţat că iertarea este o alegere. Nu ţine de ceea ce simt, dacă sunt dezamăgită sau nu, dacă mi-a greşit mult sau puţin. Ceea ce contează este dacă VREAU să iert. Poate nu simt să iert. Poate mă doare încă... Dar am învăţat să spun: "Doamne, aleg să iert!" Am vrut să iert. Am putut să iert. Şi ce a urmat? A urmat vindecarea propriei mele fiinţe, care înainte era cuprinsă de amărăciune, de ranchiună, de amintirea celor întâmplate. Înainte m-am oprit şi n-am mai vrut să cânt "Cât de bine mă simt cu aleşii Domnului, poporul minunat"... După, abia aşteptam să îmbrăţişez persoana care înainte mă supărase. Am rămas eu însămi uimită de ceea ce a făcut Dumnezeu în inima mea. Da, în inima MEA! Pentru că inima mea avea nevoie de transformare, pentru ca eu însămi aveam nevoie de iertarea Dumnezeului meu şi de vindecare.

Mă întorc la întrebarea de mai sus: de ce intrăm în conflict cu cei dragi nouă, mai des decât cu alţii? Şi de ce pare mai greu a ierta şi a uita? Şi când zic "a uita" nu mă refer la amnezie totală sau parţială, ci la a nu retrezi amărăciunea şi frustrarea, când gândul ne va purta la cele întâmplate.

Mi-a fost dat să realizez câteva lucruri în ultima vreme (mă gândesc că înţelegeţi de ce spun că "mi-a fost dat"). Atunci când cunoşti pe cineva şi te laşi cunoscut de acea persoană, când petreci mai mult timp cu el sau ea (fie că e vorba de cei din familie, de prieteni sau de colegii de serviciu/şcoală), apare vulnerabilitatea. Când stai de vorbă cu un oarecare, poţi să pui o mască, poţi să pozezi amabilitatea. Dar când există apropierea, cei de lânga tine ajung să te cunoască şi în momentele bune, şi în cele mai puţin bune, şi în zilele senine, şi în cele în care "tună şi fulgeră"; şi, deşi nu este om care să te cunoască în totalitate (nici chiar tu însuţi nu poţi pretinde asta), vei fi cunoscut şi în părţile bune, şi în cele mai puţin bune ale caracterului tău. Şi, desigur, acelaşi lucru vor "păţi" şi ceilalţi, vor ajunge a fi cunoscuţi de tine din ce în ce mai mult. Din această cauză, în momentele de supărare pot să apară replici precum "tu întotdeauna te porţi aşa", chiar dacă acel "întotdeauna" nu-şi are locul în propoziţie. Unul Singur este absolut, neschimbat şi veşnic! Dar observaţia de mai sus, scăpată printre dinţi, poate să rănească sufletul celui cu care stai de vorbă.

Ceea ce uităm adeseori, atunci când ni se pare că ni s-a greşit, este că nu ar trebui să fim unii ÎMPOTRIVA celorlalţi, ci unii PENTRU alţii; să nu lucrăm spre dărâmare, ci spre zidire! Şi atât de des uităm îndemnul lui Pavel adresat celor din Filipi, de a căuta folosul celorlalţi, nu doar folosul nostru, de a ne gândi şi la celălalt, nu doar la noi înşine... şi însuşi îndemnul Domnului nostru Isus Hristos, de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine.

"Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora." (Filipeni 2:3-4)

Poate părea ciudată următoarea afirmaţie (şi puteţi să mă contraziceţi, dacă vi se pare incorectă): eu cred că este normal să apară conflicte sau neînţelegeri între noi şi cei apropiaţi nouă. De ce cred asta? Tocmai din motivele pe care le-am spus mai sus: pentru că ne cunoaştem şi în cele bune, şi în cele rele; pentru că atunci când cineva îţi este apropiat, inima ta altfel se deschide faţă de acea persoană şi apare vulnerabilitatea; şi aceasta poate fi "periculoasă", pentru că deschide şi celorlalţi poarta spre inima noastra. Dar aş spune că este "periculos de frumoasă", atunci când este vorba de oameni care merită încrederea şi pe a căror integritate şi dragoste te poţi baza.

Îndemnul şi încurajarea mea, atât pentru mine cât şi pentru tine, este să iertăm pe necunoscuţi... şi să iertăm din toată inima pe cei care ne sunt apropiaţi. Ne vom elibera pe noi înşine şi vom deschide astfel drumul împăcării şi comuniunii, al zidirii şi al lucrării împreună.

Iar cel mai bun exemplu îl avem de la Cel care este Dragoste şi care S-a dat pe Sine Însuşi, pentru ca noi să putem fi împăcaţi cu Creatorul.

"şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri [...] Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Matei 6:12, 14-15)

Doamne, ajută-ne!

atentie cum iertati
şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri [...] Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Matei 6:12, 14-15)
"

greseala este conform dictionarului explicativ roman definita ca fiind incalcarea involuntara a unui principiu,a unei norme,a unui adevar,din neatentie,intamplare etc.
Prin urmare nu are rost sa acuzi omul daca a gresit fiindca nu era vina lui.
Dar mai nou avem urmatoarele situatii si anume oameni,in special tineri,care profita de parintii lor crestini si care fac pacate dupa care nu-si fac griji deoarece ei stiu ca parintii lor sunt obligati sa-i ierte.Si uite asa iertarea incurajeaza pacatul.
In ceea ce priveste pacatul acesta se imparte in doua.Pacatul facut ca urmare a unei greseli(cine iarta astfel de pacate este fiul lui dumnezeu iar cel care nu iarta ar cam trebui luat la rost de Duhul sfant)
si pacatul facut ca urmare a unei actiuni premeditate.
Premeditare=a pune la cale cu buna stiinta o actiune,sau un fapt.Cu alte cuvinte ,a planui un pacat. Ei bine cand avem de-aface cu astfel de comportamente trebuie aplicata dreptatea,mustrarea si pedeapsa in nici un caz iertarea.Cine practica iertarea in cazul de fata,nu face voia Domnului ci voia lui Satan.
Tineti minte ca Isus Hristos i-a mustrat aspru pe farisei care faceau pacate cu buna stiinta dar totodata pretindeau ca sunt sfinti.
Dumnezeu a spus :iertati greselile,nu faptele rele premeditate.
Adăugat în 16/10/2009
pentru "oarecare"
Iti voi raspunde pe rand la cele de mai sus:
1. Intr-adevar, greseala nu este un lucru premeditat; problema este ca noi putem sa ne simtim raniti sau jigniti, chiar daca nu a fost un lucru voit. Din acest motiv, noi avem nevoie sa iertam, pentru ca noi insine sa fim eliberati de sentimentele negative care ar putea sa ne atace inima. Si, chiar daca din greseala, cand versi cafeaua pe haina colegului te simti vinovat, nu? Nu e pacat, e greseala, dar simti nevoia sa fii iertat de persoana faţa de care ai gresit.
2. In ce priveste atitudinea tinerilor faţă de parintii lor, un rol foarte important il au chiar ei, parintii; ţine foarte mult de educatia pe care o dau copiilor si cat de mult ii invata sa-si ceara iertare, sa se corecteze. Un parinte delasator va creste un copil iresponsabil. Valorile crestine si morale trebuie puse in mintea si inima tanarului inca de la varsta foarte frageda.
3. Pacatele, cum spuneai si tu, pot sa fie grave sau mai putin grave. Totusi, atunci cand vine vorba de pacat, chiar daca e vb de ceva mai putin grav, este recomandata disciplinarea celui care a facut acel fapt, pentru a nu incuraja repetarea lui sau pt a nu lasa impresia ca e ok si nu are de ce sa-si faca griji. Intr-adevar, iertarea e necesara si in cazul acestui gen de pacate, atat pentru cel care a pacatuit (si regereta cele facute), cat si cel impotriva caruia sa pacatuit, pentru vindecare interioara.
In legatura cu pacatele grave, premeditate, sunt de acord ca e necesara pedeapsa, disciplinarea; e de condamnat sa lasi nepedepsit un criminal, un hot, un om care isi maltrateaza sotia si copiii sau care distruge integritatea bunurilor cuiva sau multe alte lucruri... Dar sa nu ce ne-a invatat Mantuitorul, atat prin cuvinte, cat si prin propriul exemplu: a iertat pe femeia pacatoasa, l-a iertat pe talharul de pe cruce, a intrat in casa si a mancat la masa cu vamesii si pacatosii; erau lucruri grave si de condamnat in vietile si in trecutul acelor oameni... si totusi... El i-a iertat. De ce? Nu pentru ca erau "pacate mici", ci pentru ca de asta a venit, ca sa aduca lumina si ispasire pt cei care locuiau in "intunericul si in umbra mortii". A dat iertare celor care CAUTAU IERTAREA si isi CONSTIENTIZAU starea si VROIAU SCHIMBARE. Asta nu inseamna ca El incuraja pacatul; dimpotriva: "du-te, dar sa nu mai pacatuiesti"! IL vedem pe Isus condamnand comportamentul celor care se pretindeau curati si in regula, dar care nu respectau ceea ce Dumnezeu pretuia asa de mult: "mila voiesc, nu jertfa". Dumnezeu nu ignora pacatul; dar El este Cel care poate sa ofere iertare, chiar si in cazul unor pacate foarte grave, atunci cand este pocainta sincera si intoarcere la Dumnezeu. Consecintele pot sa ramana, pedeapsa poate sa ramana; dar nu putem elimina posibilitatea iertarii.

Vreau sa mai subliniez un lucru, cu riscul de a repede acelasi lucru de cateva ori: iertarea nu inseamna disculparea celui care a pacatuit, nu inseamna ca e in regula ce a facut si ca e ok sa mai faca. Iertarea este o atitudine a inimii si primul beneficiar al iertarii este CEL CARE IARTA, pentru ca va primi eliberare de resentimente, amaraciune, va beneficia de curatirea si de vindecarea propriei fiinte; ranile s-ar putea sa se vindece mai greu, s-ar putea inca sa doara, sa ai consecinte; dar iertarea aduce eliberare interioara.

Inca un lucru: atunci cand suferim pentru Numele Domnului, chiar si atunci cand ni se face rau in mod voit, premeditat, cel mai bun lucru este sa suferim si sa iertam! Vezi exemplul Domnului Isus, vezi vietile sfintilor din primele veacuri, vezi Richard Wurmbrand si altii din timpul comunismului, vezi multi altii care azi sufera in unele parti ale lumii si isi dau viata CU BUCURIE (foarte ciudat, cu BUCURIE) pentru Dumnezeu.

Fii binecuvantat de Dumnezeu cu pace si putere de a ierta!
Adăugat în 16/10/2009
ptr ioana
A dat iertare celor care CAUTAU IERTAREA si isi CONSTIENTIZAU starea si VROIAU SCHIMBARE. Asta nu inseamna ca El incuraja pacatul; dimpotriva: "du-te, dar sa nu mai pacatuiesti"!
mi-a placut comentariul tau.Si asta este bine,deoarece sti cum sa folosesti iertarea. Intradevar,asa trebuie folosita iertarea.Cat despre femeia curvara si talharul de pe cruce,trebuie mentionat ca acestia si-au cerut iertare. Sa-ti spun un caz amuzant.Un baietel mai smecher de la noi din biserica,dupa ce a facut un pacat(era premeditat) nu numai ca nu si-a recunoscut greseala,dar ca sa se scape,m-a acuzat pe mine ca nu-mi fac treaba de crestin,si ca nu am dreptul sa-l mustru.Ei bine,eu i-am spus in felul urmator.Talharul si femeia prinsa in curvie de care vorbesti tu,si-au cerut scuze s-au cait ,ori la tine nu am vazut asta.Imi pare rau,dar pana nu te caiesti,nu pot sa accept pacatul tau si nu te pot ierta,caci daca fac asta,iti usurez drumul spre iad iar eu trebuie sa ma gandesc la binele tau.
Ei bine,ca acest baiat, mai sunt multi altii.
In ceea ce priveste suferinta pentru hristos ,de care ai mentionat ,sunt de acord ,cu un singur amendament.
Cei din lume,nu stiu ce fac,dar cei din nauntru stiu ce fac.De exemplu,un criminal din lume nu prea stie el voia Domnului,de acceea daca ar savarsii o crima,l-as ierta,fiindca nu e dreptul meu sa ma iau de ei,dar cand vine vorba de un "frate" de-al meu caruia i s-a predicat in mod repetat ce sa faci si ce nu,ei bine aici se aplica "oare nu e treaba voastra sa judecati pe cei dinauntru"
Nu stiu.Cred ca un studiu amanuntit despre iertarea adevarata,dreptatea adevarata,mila adevarata,smerenia adevarata,blandetea adevarata ar fi de folos fiinca am facut unele studii cu privire la metodele de lucru ale diavolului si am descoperit ceva ce nu-mi place.Diavolul a inceput sa lucreze cu armele Domnului si face ravagii mult mai mari in randul tinerilor si adultilor.
Si anume,daca tu sau eu indraznim sa spunem unui copil,este bine sa faci aia aia aia,diavolul vine si ne acuza ca suntem rai si ca judecam.Daca vrem sa mustram ca sa corectam un comportament,diavolul ne acuza ca am fi judecatori.Dar asta nu-i tot.Diavolul a distrus si rabdarea.De exemplu,eu prin rabdare inteleg,a repeta si a incerca intotdeauna sa oferi copilului in mod permanent un set de valori crestine,dar fara sa obosesti.Ei bine,"diavolul" are alte planuri.Dn punctul sau de vedere rabadrea=lenea,sau cred ca ai auzit expresia:lasa-l da-i pace ,nu-l educa,ca odata si odata isi va revenii.
Si asa as putea continua si cand vine vorba de dreptate(daca nu esti de acord cu drepturile homosexualilor nu esti drept, nu esti crestin.ciudat,nu-i asa?)blandete(asa e el,nu are rost sa-l schimbi,asa e natura lui si trebuie sa-l accepti asa cum e si sa nu-i faci nimic)mila(daca refuzi sa-i dai bani la fiul tau,esti rau,esti crud,si n-ai dreptul sa intri in imparatia Domnului)

chiar am vrut sa te intreb:Tu nu ai avut astfel de situatii in care esti atacata de cineva prin biblie,folosiindu-se de metode biblice?
Adăugat în 16/10/2009
Da, asa este; de multe ori cei din lume sau chiar frati (cu sau fara ghilimele) pot sa vina cu Cuvantul Domnului si sa faca acuzatii sau sa aduca argumente care sunt impotriva principiilor lui Dumnezeu. Chiar diavolul, cand a venit la Domnul nostru Isus Hristos a venit cu argumente din Scripturi atunci cand l-a ispitit sa faca un lucru sau altul (care erau contrare voii cu Dumnezeu). Mi s-a intamplat si mie sa mi se ceara sa fac ceva sau sa mi se pretinda anumite lucruri, pt ca "asa ar trebui sa se poarte/sa faca o crestina adevarata", ca de nu... :) se intampla si se spun fel de fel de lucruri; dar Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa facem voia Lui si sa ne supunem Dreptului Judecator. Ai spus totusi un lucru cu care nu sunt intru totul de acord: ca ai ierta un criminal din lume, pentru ca nu stie care e voia Domnului. Eu cred ca fiecare om are o oarecare cunostinta de bine si de rau (in functie si de felul cum a fost crescut si de valorile care i-au fost inoculate); in afara de cei care sufera de anumite boli psihice si chiar nu disting intre bine si rau, toata lumea stie ca nu e bine sa omori, sa "strici casa cuiva", sa "dai in cap", sa furi etc... (dovada si faptul ca unii dintre cei care ucid sau fac pacate grosolane ajung sa se sinucida). Dar mintea lor este intunecata de dumnezeul veacului acestuia si multi ajung insensibili si, chiar daca stiu ca e rau, savarsesc totusi acele pacate, fara sa le mai pese ca nu e bine ce fac. Si problema cea mai mare este ca nu se gandesc la consecintele de aici si mai ales la cele VESNICE. Fii binecuvantat!
Adăugat în 16/10/2009
Statistici
  • Vizualizări: 2714
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 4
  • Gramatical 1
  • floridinmaracineni  corectă

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • floridinmaracineni  cu diacritice

    Diacritice 1 0
  • Conținut incomplet
Opțiuni